Nu m-am temut niciodată de noutăți, cu excepția cazului în care acestea nu reușesc să-mi stimuleze, ca reacție, propria dezvoltare.

Mai exact, într-o noapte de acum două luni, un homar (nu este o langustă, langustele nu au clești) a intrat în viața mea. Mă uitam la niște videoclipuri scurte, unul dintre acele momente în care o privire rapidă se transformă într-o întreagă seară, când, dintr-o dată, a apărut un videoclip care explica funcționarea OpenClaw. Logica interacțiunii de pe ecran a transformat instantaneu agentul IA interpretat de Scarlett Johansson în filmul „Her” din 2012 dintr-o umbră cinematografică într-un ecou al realității. Am făcut un screenshot, l-am trimis asociat meu Denis și nu m-am mai gândit la asta.

Acum două săptămâni, acel același homar a declanșat haosul în „iazurile” Internetului: euforia, scepticismul și anxietatea au apărut peste noapte ca un tsunami.

Colegii din lumea cinematografiei nu au fost prea surprinși, ba chiar totul a decurs conform scenariului: pe de o parte denunță cu groază intruziunea IA, pe de altă parte abia așteaptă să o folosească pentru a produce mediocritate în serie. Aceste opere, la fel ca în era pre-IA, emană un miros de învechit și plictiseală. Astfel, oamenii au început să se plângă: este prea fals, este prea scump, nu reduce deloc costurile.

Nu pot să nu mă întreb: problema este algoritmul sau cel care îl folosește?

Trăim într-o epocă alimentată de fluxul copleșitor al dorinței, dar uităm adesea că toate instrumentele sunt forjate de mâini umane. Dacă IA a evoluat până în acest punct, de ce să nu o considerăm o oglindă care reflectă limitele potențialului nostru, împingându-ne să ne îmbunătățim?

Tehnologia noastră aleargă nebunește; dacă gândirea noastră nu face același salt de calitate, vom ajunge sclavii propriilor noastre instrumente. Tehnologia ar trebui să fie membrul, nu sufletul; scara, nu destinația.

Așa cum am discutat deja, nașterea fiecărei noi tehnologii este însoțită de nașterea unor noi creații și forme de artă. Dacă continuăm să folosim sticle vechi pentru vin nou, ceea ce obținem este cu adevărat vin nou? Sau este doar un amestec contaminat de arome vechi? Cred cu tărie că ființa umană va avea întotdeauna capacitatea de a inova, eliminând reziduurile vechi, dar păstrând esența.

Oamenii trebuie să învețe să stăpânească acest nou flux, altfel unde va curge? În ce se va transforma? Poate că tocmai acesta este lucrul de care ar trebui să ne preocupăm.